Thrombo ASS 100mg

Thrombo ASS 100mg

26,00 lei 28,60 lei

Doriti sa aflati mai multe informatii despre acest produs ? Va stam la dispozitie la:

Digi 0770 252 887 Vodafone 0727 515 368 Comenzi prin email
Orange 0745 837 280 Cosmote 0766 454 849 suport@efarma.ro

Cumpara de minim 299 lei si beneficiezi de transport gratuit in toata tara !

afla mai multe

Descrierea produsului


Acidul acetilsalicilic, substanţa activă din Thrombo ASS, are proprietăţi antiagregante şi de aceea reduce apariţia cheagurilor sanguine.
Comprimatele filmate gastrorezistente au un înveliş special, care, spre deosebire de comprimatele obişnuite, nu se dizolvă în stomac, dar se dizolvă în intestinul subţire.
Thrombo ASS este utilizat:
- pentru reducerea riscului de infarct miocardic la pacienţii cu angină pectorală.
- pentru prevenirea repetării infarctului miocardic.
- pentru prevenirea trombozei după intervenţii chirurgicale vasculare: angioplastie şi bypass coronarian (PTCA, CAGB).
- pentru prevenţia secundară a accidentelor cerebrale ischemice tranzitorii (AIT) şi infarct cerebral.

Nu utilizaţi Thrombo ASS
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la acidul acetilsalicilic, la alţi salicilaţi sau la oricare dintre celelalte componente ale Thrombo ASS;
- dacă aţi avut astm bronşic legat de utilizarea salicilaţilor sau a substanţelor înrudite, în special antiinflamatoare nesteroidiene;
- dacă aveţi ulcer gastric sau duodenal;
- dacă aveţi tendinţă la sângerări, număr scăzut de trombocite în sânge, hemofilie;
- dacă utilizaţi Thrombo ASS concomitent cu metotrexat în doze ≥15 mg/săptămână;
- dacă sunteţi gravidă în ultimul trimestru de sarcină.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Thrombo ASS
- dacă aveţi alergie alergie la alte antiinflamatoare nesteroidiene, la antireumatice şi alţi alergeni;
- dacă aţi avut în trecut insuficienţă hepatică severă sau afecţiuni renale;
- dacă aţi avut în trecut tulburări digestive (antecedente de ulcer gastric sau duodenal, inclusiv ulcer cronic sau recurent sau antecedente de hemoragii gastro-intestinale);
- dacă aveţi insuficienţă cardiacă decompensată;
- dacă aveţi deficit congenital de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază.
De asemenea se recomandă prudenţă la pacienţii cu astm bronşic, afecţiuni bronhobstructive cronice, alergie la polen, rinită alergică sau polipi nazali deoarece aceştia pot reacţiona la analgezicele nesteroidiene prin crize de astm bronşic, inflamaţii localizate ale pielii sau mucoaselor (edem Quincke) sau prin urticarie mai frecvent decât alţi pacienţi.
Thrombo ASS nu trebuie utilizat la copii şi adolescenţi, deoarece, în timpul tratamentului cu acid acetilsalicilic (substanţa activă din Thrombo ASS), în cazuri izolate, a fost observată apariţia aşa-numitului sindrom Reye (o complicaţie care pune în pericol viaţa, manifestată prin vărsături continui pe o perioadă îndelungată, deshidratare, afectarea conştienţei şi convulsii).
Înaintea unei intervenţii chirurgicale programate trebuie avut în vedere efectul antiagregant plachetar al acidului acetilsalicilic, care apare la doze mici şi care persistă mai multe zile.
Trebuie evitată administrarea suplimentară a altor salicilaţi sau a altor antiinflamatoare nesteroidiene.
Nu poate fi exclusă afectarea renală în cazul administrării acidului acetilsalicilic în doze mari, mai mulţi ani; se recomandă monitorizarea funcţiei renale.
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Utilizarea acidului acetilsalicilic concomitent cu alte medicamente poate să crească sau să scadă efectul acestora.
Efectele următoarelor medicamente sunt intensificate
- anticoagulante şi antiagregante plachetare;
- sulfamide antidiabetice;
- antiinflamatoare nesteroidiene;
- metotrexat (asocierea este contraindicată absolut pentru doze ≥15 mg/săptămână şi se face cu prudenţă pentru doze < 15 mg/săptămână);
Acidul acetilsalicilic poate creşte riscul de hemoragie gastro-intestinală la administrarea simultană cu glucocorticoizi sau alcool etilic.
De asemenea, pot să crească concentraţiile plasmatice ale digoxinei, triiodotironinei, barbituricelor, valproatului de sodiu, fenitoinei şi litiului.
Utilizarea concomitentă cu inhibitori ai anhidrazei carbonice (acetazolamidă) poate determina acidoză severă şi creşterea toxicităţii la nivelul sistemului nervos.
Efectele următoarelor medicamente sunt reduse:
- antagonişti aldosteronici şi diuretice de ansă;
- antihipertensive;
- uricozuricele (la doze mici, acidul acetilsalicilic reduce excreţia acidului uric, putând declanşa guta la pacienţii cu tendinţă de a avea o excreţie scăzută a acidului uric);
- interferon alfa.
Utilizarea concomitentă cu ibuprofen poate să scadă efectul antiagregant plachetar al Thrombo ASS.
În timpul administrării de antiacide, blocante ale receptorilor H2 şi medicamente anticolinergice pentru o perioadă îndelungată, poate fi necesară creşterea dozei de acid acetilsalicilic.
Se recomandă un interval de 1 – 3 ore între administrarea acidului acetilsalicilic şi tetraciclinelor (administrarea concomitentă produce complecşi neresorbabili).
Utilizarea Thrombo ASS cu alimente şi băuturi
Utilizarea concomitentă a Thrombo ASS cu alcool etilic poate să crească riscul hemoragiilor gastro-intestinale.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
În timpul ultimelor trei luni de sarcină, Thrombo ASS nu trebuie utilizat deoarece poate determina hemoragii prelungite la mamă şi copil, în timpul naşterii. În primele şase luni de sarcină şi în perioada alăptării, Thrombo ASS nu trebuie luat decât dacă este absolut necesar.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu sunt aşteptate efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Thrombo ASS
Thrombo ASS conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Mod de utilizare:
Adulţi
Reducerea riscului de infarct miocardic la pacienţii cu angină pectorală, prevenţia secundară a infarctului miocardic, prevenţie secundară după accidente cerebrale ischemice tranzitorii (AIT) şi infarct cerebral: se recomandă doze cuprinse între 30 şi 300 mg acid acetilsalicilic o dată pe zi. Doza uzuală este de 1-2 comprimate.
Prevenirea trombozei după intervenţii chirurgicale vasculare: angioplastie şi bypass coronarian (PTCA, CAGB): se recomandă doze cuprinse între 50 şi 300 mg acid acetilsalicilic o dată pe zi. Doza uzuală este de 1-2 comprimate

Copii şi adolescenţi
Nu se recomandă administrarea la acest grup de vârstă.

Thrombo ASS 100mg 100 comprimate

NOTA: Fotografia prezentata are caracter informativ si poate contine accesorii ce nu sunt incluse in pachetul standard al produsului sau pot exista diferente intre aceasta si produsul din magazin. Specificatiile tehnice sunt informative, pot fi schimbate fara instiintare prealabila si nu constituie obligativitate contractuala. Ne straduim sa oferim informatii cat mai exacte. Cu toate acestea este posibil ca unele specificatii sa le fi omis, sa nu ne fie cunoscute sau pot contine erori de operare. Va stam oricand la dispozitie pentru eventuale clarificari.

Sunt 0 review-uri scrise

Adauga comentariu

Momentan nu exista niciun review la acest produs !

Te-ar mai putea interesa si ...

Produse asemanatoare

Venostim gel 100ml Venostim gel 100ml

11,66 lei

GinkoPrim Hot x 30 tablete GinkoPrim Hot x 30 tablete

30,39 lei 33,97 lei

GinkoPrim Smart 30 tablete GinkoPrim Smart 30 tablete

30,39 lei 33,97 lei

Thrombo ASS 75mg Thrombo ASS 75mg

9,90 lei 11,00 lei

Diosmirem venotonic Diosmirem venotonic

19,66 lei 21,82 lei

Variotone gel x 100 gr Variotone gel x 100 gr

39,00 lei 42,90 lei